miau

Urasc targurile de craciun, pentru ca niciodata nu am suficienti bani la mine si aproape intotdeauna gasesc o multime de lucruri frumoase, numai bune de cumparat. Cel mai recet drum prin centru mi-a adus...nu, nu va zic, va las in suspans pana la sfarsit. Era atat de draguta, era alba cu o tenta albastra si era micuta. Am luat-o in brate, s-a mulat perfect pe umarul meu. Ma gadila si imi placea. Am zis ca trebuie sa fie a mea. Mi-am scos cheile si protofelul din geanta si mi le-am bagat in buznar. Era frig afara si ea era un pui care tremura. Am baga-o in geanta, am inchis fermoarul pana la jumatate si am plecat fericita spre metrou.
A sunat telefonul "pronto (miau)"da, ce a urmat pormo in telefon....nu are sens sa redau. Mi-am luat micutul cadou si am schimbat directia spre un magazin veterinar. Am luat de pe drum o fundita rosie si o felicitare "craciun fericit si va rog sa aveti grija de ea". Am lasat-o 3 statii mai incolo.

"Ce-ti trebuie tie pisica? Tu esti o pisica!"

iubind imi daunez doar mie

Ce inseamna patru pereti? Te consideri acasa intre patru pereti? Te consideri protejata? Gandeste-te la asta..
Eu ma simt inchisa, ma simt ca-ntr-o cusca. Inchisa intre patru pereti rigizi, reci, duri si total neprimitori. Nu ma simt nici protejata, nici iubita, nu ma simt deloc cum probabil va simtiti voi, sau marea majoritate dintre voi.
Patru pereti ostili. I-am decorat cu diverse lucruri de la voi prieteni, ca sa ofer un sentiment de caldura, sa va simt aproape. Dar degeaba. Parca mai rau fac. Parca imi intaresc convingerile, parca fac acesti patru pereti sa para mai negrii.
Vreau sa ma stranga, sa ma sugrum intre cei patru pereti. Vreau sa nu am aer, vreau sa amortesc, sa ma doara toate oasele, sa nu-mi mai simt corpul si mintea, poate atunci o sa fie altfel, poate o sa mai simt ceva, vreau sa simt ca apartin unui mediu, cuiva.
Ma duc intr-un colt. Ingenunchez. Imi cuprind intreg corpul, sau ma rog, atat cat conteaza. E intuneric si e frig. Tremur. Liniste. Aud cum rasuflu, aud cum aerul patrune in mine. Latrat de caine. Ostil.
Degeaba.
Orice as face, oricat as incerca, nu ajuta cu nimic.
Sunt un strain in propria-mi casa.

a nimanui

Ea nu-l vroia, ii intorcea spatele. "Dar te vreau!" tipa dupa ea, "te vreau, te iubesc". Nu-i pasa. S-a dus spre el sa-l sarute, vroia sa fie un sarut scurt, un sarut de "adio"; el nu a permis asa ceva. A luat-o in brate si a sarutat-o ca-n prima zi. Nu vroia sa-i dea drumul, acel sarut a cuprins toate amintirile lor, a cuprins zilele de fericire si ziele in care se urau si se certau, un an intreg cu bune si cu rele. "Te rog, nu vreau sa fie adio..." se tanguia el. "Atunci e un la revedere" i-a raspuns ea desprinzandu-se din bratele lui.
Isi pune gluga-n cap si vrea sa plece. O prinde de mana si o intreaba "ma mai iubesti?". Era disperat, disperat dupa ea, credea ca nu o s-o mai vada niciodata, putea sa se obisnuiasca cu gandul ca nu vor mai fi niciodata impreuna, dar nu putea concepe faptul ca exista posibilitatea ca acesta sa fie un adio.
Ea nu stie ce sa-i raspunda.... decat sa zica ceva care l-ar putea rani, mai bine tace.
A ajuns la capatul puterilor, il innebunea "Spune-mi macar de ce m-ai tot sarutat zilele astea.."
Alta intrebare grea... dar nu putea sa-i bataasa joc de el, trebuia sa-i raspunda ceva.. "pentru ca dupa mult timp incep sa ma gandesc si la mine, vreau ca perioada asta sa ma gandesc numai la mine, la cum pot face sa ma simt eu bine, traiesc doar pentru placerea mea".
L-a incurcat, nu stia ce sa mai zica "deci razi de mine?"
Fata a inceput sa rada, era amuzant.. cum putea sa se gandeasca ca radea de el.. cum?
"Trebuie sa plec" ii zice, "am sa te mai sun, mereu mi-au placut buzele tale" si pleaca.
El a ramas singur in ploaie, tipa dupa ea "ai grija de tine".
A auzit, a zambit si a raspuns mai mult pentru ea "mereu am".
Ii placea acea senzatie, ii placea sa fie dorita.
Merge prin ploaie spre metrou, e ora 20.45. E inca devreme, se gandeste ca poate sa traca pe la un prieten. Un prieten poate nu la fel de innebunit dupa ea, dar cu siguranta la fel de plin de dorinta.
A primit mesaj "nu uita ca ne vedem maine".
Si maine o lua de la capat...
E singura si pe strada e pustiu, e a nimanui!

un vis al mortii-eterne e viata lumii-ntregi

Lipseste o parte din mine. Cat de greu imi e sa recunosc asta... Am pierdut-o, sau pur si simplu am lasat-o in urma. Imi lipseste pentru ca ma cunoaste cel mai bine. Pentru ca ma simteam in siguranta in bratele lui, pentru ca imi placea sa adorm pe pieptul lui sa-i aud bataile ritmice ale inimii. Nu ne puteam minti unu pe altul, ma cunostea cel mai bine, stia exact cand sunt fericita si cand afisam o masca ca sa evit unele intrebari sau discursuri interminabile. Eram o pisica in bratele lui, el ma mangaia si eu torceam, imi placea sa ma alint, si lui ii placea, ii placea cum ma prosteam. Imi lipsesc discutile interminabile dupa ora 00.00, vorbeam despre orice, de la ce facem maine, sau ce purta X-ulescu azi la scoala, pana la filozofie. Da, mi-am adus aminte de un fragment din Ultima noapte de dragoste: "i-am fixat umerii in olanda alba a asternutului, petrecandu-mi mana stanga pe sub talie, arcuindu-i astfel pieptul. Ii prinsesem amandoua mainile, caci cu cotul ii apasam bratl stang, iar cu degetele ii inclestasem bratul celalalt aproape de umar. Corpul ii era de sub sani in jos liber si gol tot, dar nu putea sa scape din prinsoare, cu toata truda ei de zvarluga. In felul acesta gura ii era in voia mea, caci stam in genunchi si aveam si bratul drept cu totul liber. N-o sarutam. Imi apropiam numai buzele de coltul gurii ei si asteptam. Se smucea, arunca picioarele cautand sa ma loveasca, dar totul era de prisos."
Da, ne jucam, si imi placea. Imi placea pentru ca stia ce-mi place, stia absolut totul despre mine. Aveam incredere in el, nu mi-a fost frica de el niciodata, l-am iubit. Iubeam felul in care ma atingea, iubeam mersul lui, iubeam ficare cuvant pe care-l zicea.
M-a lasat, a plecat pe un alt drum.
Stau in pat cu o cana de vin fiert si scriu. Scriu pentru mine, pentru ca mi-e dor. Nimic nu mai conteaza. Te sarut si drum bun.

Doi straini

"Ea il pretuia si il placea, totusi nu-l dorea". Asta simtea de ceva timp incoace. Simtea in ea un sentiment mai mult... protectiv daca pot spune asta. Vroia sa-l protejeze, sa fie acolo mereu cand avea nevoie de ea; chiar daca refuza sa vada asta, chiar daca refuza si nega orice ajutor. Ea vroia sa fie acolo. Nu mai era acea dorinta erotica de acum ceva timp, a ramas doar ceva cald, ceva de care amandoi aveau mare nevoie. El avea nevoie de ea si ea de el, cum nici nu-si imaginau, cum de fapt nu vroiau sa-si imagineze.
Aveau atat de multe de oferit amandoi, dar nu aveau cui. Nu simteau pe nimeni atat de apropiat caruia sa-i cedeze, sa-i spuna tot ce aveau pe suflet. Erau in aceeasi situatie dar refuzau ajutorul unul altuia. Refuzau sa se priveasca. In subconstientul lor exista o vibratie, ceva le spunea ca greseau.
Dar ei in continuare refuza sa se priveasca.
Doi straini in noapte.
Doi straini singuri pe strada.
Doi straini carora nu le mai pasa de nimic, nici de propria persoana.
Doi straini care si-au inchis ochii.