-Acritura! a tipat la ea, nu ti-am spus pentru ca nu vroiam sa te superi si sa incepi sa-mi faci morala. Nu vreau sa-ti faci griji din cauza mea.
Respingere... asta a inteles ea. O respinge total, nu o lasa sa faca parte din viata lui, nu o include in deciziile pe care le ia. Sau nu se gandeste... crede ca nu e treaba ei sa stie de problemele lui, in fond e treaba lui ce face cu viata lui.
Dar sunt un cuplu... oare, indragostitii nu-si impartasesc problemele, grijirle, temerile? Nu trebuie sa se ajute, sa gaseasca un sprijin unul in celalalt? Daca unul este exclus, celalalt are pretentia sa fie tratat altfel?
Ea inainte sa-l intalneasca, nu mai avea nevoie de nimeni, avea singura grija de ea, simpla ei persoana ii era suficienta. Cu toate astea, a reusit sa se indragosteasca de el. El care o avertiza ca e gresit, ca nu trebuie sa faca asta, ca nu o sa reuseasca nimic. Dar i-a dovedit contrariul... sau cel putin asa credea, pana azi.
Credea ca l-a facut sa aibe din nou incredere, sa se deschida, sa iubeasca... In sfarsit era fericita.
Dar...
Nu stiu daca distanta sau incapatanarea au dus la asta.
Il iubeste doar ca...
-Poate ar fi bine sa ma incluzi si pe mine in planurile tale, in gandurile tale. Intelege ca oricat de prost m-as simti eu, tot vreau sa stiu ce e cu tine, ce probleme ai. Nu promit ca am sa le rezolv, dar promit ca nu o sa te las sa le infrunti singur. Doar... gandeste-te si la mine...
Da, il iubeste.
