Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre. O frunte mare si senina, niste ochi mari, la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet lung si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar, coborat dintr-o icoana, un copil predestinat durerii pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
-Ma recomand Mihail Eminescu!
Baiatul inchise cu miscari incete cartea, si ramase pierdut in visare. Il intelegea atat de bine pe tanarul acela, bantuit de genialitate, pe care dragostea-l facea sa cante, sa strige ravasit de durere, il facea sa viseza cu ochii-n stele...era la fel ca el.
Se ridica grabit din fotoliu si se uita la poza ei, radea fericita cu parul despletit revarsandu-i-se pe umeri. Maine o s-o revada. Maine-i va spune cu glasul tremurat de emotie..."cand ma atingi eu ma cutremur, tresar la pasul tau cand treci, de-al genei tale gingas tremur, atarna viata mea pe veci", "sa ne lasam cuprinsi de farmec", "cu a gurii dulci suflari fierbinti", "pe frunte mana sa o luneci si sa ma faci sa-mi ies din minti".
Maine sa vor intalni din nou, el va fi Eminescu cal indragostit fara scapare, iar ea, Alina, va fi adorata Veronia.
Isi puse jacheta si iesi grabit; simtea nevoia sa se plimbe "pe langa plopii fara sot" sa mearga in parc, si sa priveasca lacul "pe care nuferi galbeni il incarca, cum trasare-n cercuri albe", gandindu-se la ziua de maine, cand isi va strange lin la piept iubita.
Dintr-odata, un cleste ii strange tamplele, si-un pumnal ii spinteca inima: pe alee venea ea, cu parul blond despletit, zambind fericita, iar el (un Catalin "viclean copil de casa") o tinea dragastos dupa umeri. Iubita lui trecea "pe langa plopii fara sot" pasind alaturi de altul. Lacrimile au inceput sa-i curga pe obrajii reci, s-a intors zdrobit de durere, trupul parca fara viata era un strigat mut, iar vorbele lui Eminescu ii rasunau obsedant in minte: "nu credeam sa-nvat a muri vreodata, pururi tanar infasurat in manta-mi, ochii mei inaltau visatori la steaua, singuratatii, cand de-odata tu rasari in calea-mi, suferinta, tu, dureros de dulce, pan-in fund bau-i voluptatea mortii neinduratoare".
Un comentariu:
ce demult a fost asta...si ce mult mi-a placut..
Trimiteți un comentariu