Nu simtiti ca vine iarna?
Nu va simtiti adormiti si parca nu aveti chief de nimic?
Ai sta ore in sir privind pe geam, sau privind beculetele din pom cum isi schimba culoarea iar si iar. Te uiti la televizor, pretinzand ca asta te distreaza. Te uiti absent la acel ecran. Vorbele personajelor se indeparteaza de tine cu fiecare minut care trece. Esti molesit. Nici nu ai face ceva, dar nici nu ai dormi. Pur si simplu stai. Nici macar nu te plictisesti.
Ce penurie...
Iarna iti deschide cele mai vechi rani. Iti amintesti de anii cand erai mai mic, cand nu conta scoala, nu conta iubirea, obligatiile, nimic. Conta doar joaca si distactia. Iti amintesti cum ieseai pe aleea din fata blocului cu rolele, sau cand te jucai sotronul. N-aveai treaba. Ai fi stat de dimineata pana seara afara, nici nu conta daca mancai sau nu, joaca te hranea.
Te jucai cu baietii lejer. Nu iti puneai problema de a fi prezentabila, sa te placa respectivul. Te durea in cot de asta, vroiai doar sa te distrezi.
Acum nu mai ai timp de nimic. Ai vrea sa retraieti macar pentru o clipa trecutul.
Te plimbi printre "plopii fara sot", vazand copii jucandu-se fericiti. Afara e urat si sta sa ploua grabesti pasul spre casa, ca nu ai vrea sa racesti sau sa ti se increteasca parul. Copii se joaca cu frenezie. Ti-ai dori sa vezi viata prin ochii lor... In mintea ta, viata iti este data de la capat. Din momentul in care te-ai nascut si ai plans, cand ai ajuns la gradinita, si cand te-a dus bunica la deschiderea anului scolar, clasa I. Vezi din nou momentele de bucurie si de tristete.
Te opresti. Te intorci spre acei copii, zicandu-ti in mine: "nu-mi pasa daca racesc! si da-l incolo de par, nu ma vede nimeni", si in acea clipa, incepi si te joci cu ei de parca ai fi de varsta lor. Ce bine e sa fi din nou copil!
Iata ce provoaca iarna...
Bun.
E seara.
Doi copii care se joaca la calculator.
Parintii s-au culcat.
O casa mare si intunecata.
Asa incet toate filmele de groaza.
S-a facut ora 3 noaptea.
Mie si lu Mihai (fratimiu) ne e foame. Noi suntem la etaj, iar bucataria e joc. Naspa.
Coboram fara zgomot (sau cel putin am incercat), bajbaim intrerupatoru. Aprindem lmina, si deodata incepe cainele sa latre. Mihai il tine de bot iar eu frumusel ma uit in frigider ce avem de mancare. Mancarea chinezeasca de la pranz. E buna. O scot si mancam. Aproape am terminat-o. O bagam in frigider. Mergem sus.
Sus.
Ne jucam din nou la calculator. Nu peste mult timp il stingem si ne jucam dame. Pe la ora 4 si ceva, imi iau si eu frumusel caietu de geografie si invat. Nu pe bune, chiar am invatat. Mihai a urcat in pat la mine. Am adormit.
Dimineata.
Tata: parca mai era mancare chinezeasca in frigider...
Mihai: era..bine zis
Tata: ?
Mihai: am mancat-o noi aseara.
Carla: ne-a fost foame..
THE END
HAPPY BIRTHDAY VILLE! :)
Mi-e dor de el...
Mi-e dor de mare.....
Imi lipseste cateodata asa de mult....
E asa de naspa cand ti se pune pata pe cineva care e atat de departe de tine...
E asa de naspa sa astepti sa il revezi...
Ma apuca la ore fixe depresiile...
Stare: depresie acuta
As vrea sa ascult: evo-ziua de dupa..
:-<
Nu inteleg...chiar nu inteleg. De ce trebuie sa vorbim? Nu, stati, de ce trebuie sa aruncam vorbe-n vant? De ce? Cu ce ne ajuta?
Buna! hai sa vorbim! Acum , asa, in scris! Perfect. Tu ce crezi, mai exista viata pe alte planete?
Nu, sigur ca nu; sau da, probabil ca da, dar nu ca noi, exista oameni, nici chiar oameni, fiinte, care stau si ne privesc de undeva de sus, ce de sus... de jos, ne privesc de jos; ne privesc prin niste tuburi uriase si ne studiaza, ne invidiaza mai bine zis, vor sa invete ce stim noi.
Hmmm, sa lasam asta...cineva a zis "eu sunt Madona, Muza si ingerul de paza", era Alecsandri, ba nu...era Baudelaire, sau... puteai fi chiar tu!
De ce a zis asta? Ce a vrut sa zica cu asta? De ce a irosit cuvintele? Era musai sa zica asta? Fara doar si poate ca putea trai si fara sa zica asta, chiar credea ca o sa ne pese? Serios acum!
Unii scriu despre iubire, dar de ce? De ce sa scrii despre iubire? De ce sa scrii cand o traiesti? De ce? Sa irosesti cuvintele?
De ce a-i scrie despre iarna? Cand o vezi in fiecare an? De ce? Ca toata lumea stie ce e iarna? Pentru cine, pentru ce?
De ce sa scrii de flori albastre? De ce? Cand le vezi in fiecare vara pe camp?
Dar eu... de ce irosesc vorbe scriindu-va voua toate astea? Sunt la fel ca voi!
Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre. O frunte mare si senina, niste ochi mari, la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru; un zambet lung si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar, coborat dintr-o icoana, un copil predestinat durerii pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
-Ma recomand Mihail Eminescu!
Baiatul inchise cu miscari incete cartea, si ramase pierdut in visare. Il intelegea atat de bine pe tanarul acela, bantuit de genialitate, pe care dragostea-l facea sa cante, sa strige ravasit de durere, il facea sa viseza cu ochii-n stele...era la fel ca el.
Se ridica grabit din fotoliu si se uita la poza ei, radea fericita cu parul despletit revarsandu-i-se pe umeri. Maine o s-o revada. Maine-i va spune cu glasul tremurat de emotie..."cand ma atingi eu ma cutremur, tresar la pasul tau cand treci, de-al genei tale gingas tremur, atarna viata mea pe veci", "sa ne lasam cuprinsi de farmec", "cu a gurii dulci suflari fierbinti", "pe frunte mana sa o luneci si sa ma faci sa-mi ies din minti".
Maine sa vor intalni din nou, el va fi Eminescu cal indragostit fara scapare, iar ea, Alina, va fi adorata Veronia.
Isi puse jacheta si iesi grabit; simtea nevoia sa se plimbe "pe langa plopii fara sot" sa mearga in parc, si sa priveasca lacul "pe care nuferi galbeni il incarca, cum trasare-n cercuri albe", gandindu-se la ziua de maine, cand isi va strange lin la piept iubita.
Dintr-odata, un cleste ii strange tamplele, si-un pumnal ii spinteca inima: pe alee venea ea, cu parul blond despletit, zambind fericita, iar el (un Catalin "viclean copil de casa") o tinea dragastos dupa umeri. Iubita lui trecea "pe langa plopii fara sot" pasind alaturi de altul. Lacrimile au inceput sa-i curga pe obrajii reci, s-a intors zdrobit de durere, trupul parca fara viata era un strigat mut, iar vorbele lui Eminescu ii rasunau obsedant in minte: "nu credeam sa-nvat a muri vreodata, pururi tanar infasurat in manta-mi, ochii mei inaltau visatori la steaua, singuratatii, cand de-odata tu rasari in calea-mi, suferinta, tu, dureros de dulce, pan-in fund bau-i voluptatea mortii neinduratoare".
