prin minte

Prolog

A fost adus cu forta, batut, trantit si batjocorit de toti cei din spital. A fost aruncat intr-o camera obscura, fara geamuri, legat de maini si de picioare. Nimeni nu intra in camera, nimeni nu vorbea cu el, era interzis. Ii aruncau o data la 2 zile un colt de paine si o sticla cu apa, si numai atunci intra cineva la el. Doctorii il vedeau prea linistit, si i-au fixat o zi pe saptamana o intalnire cu un psihiatru. Psihiatrul era o tanara studenta, dar cu un viitor promitator. O chema Maria, lucra la spital de 1 an, un an in care a facut cunostiinta cu partea intunecata a societatii. Era tanara dar nu se lasa intimidata de nimeni si nici nu se speria usor.

*
Maria isi facea tura de noapte, trebuia sa mearga sa vada ce face George, tanarul inchis pentru omor.
- Buna George, cum te simti? Intreaba Maria incercand sa introduca in camera un scaun.
George nu-i raspunde, nici nu ridica capul din pamant.
- George, trebuie sa vorbesti cu mine.
Nu raspunde.
- Bine atunci, cum vrei. Hai sa-ti povestesc ce mi s-a intamplat mie..
George ridica capul din pamant, se uita indifferent la ea si ii spune:
- Nu ma intereseaza povestile altora.
- Atunci spune-mi o poveste despre tine, spune Maria incantata ca el o baga in sfarsit in seama.
- Nu-mi plac povestile.
- Stiu ca te doare, dar povesteste-mi despre familia ta.
Nu mai raspunde, lasa capul in pamant si isi musca buzele pana incep sa-i sangereze.
- Imi cer scuze, nu esti pregatit. Poti sa-mi spui cu ce obiect te asemeni?
- Nu seman cu niciun obiect. Raspunde el indiferent.
- Te rog George concentreaza-te, fa un efort.
- Sunt o veioza, raspunde el privind-o fix.
Maria nu intelege, nu stie cum sa interpreteze, se uita la el cerand detalii.
- Sunt o veioza, pentru ca atunci cand am pasiuni, cand imi doresc ceva, atunci cand am de indeplinit ceva, ma aprind, sufletul meu prinde viata. Iar atunci cand sunt confuz, trist, indifferent, e intuneric in sufletul meu.
Din prima zi de cand Maria l-a vazut si de cand i-a citit biografia, a stiut ca poate invata ceva de la George. Din primele discutii, discutii seci, a putut sa-si faca o idée despre caracterul lui.
- Ne vedem saptamana viitoare George, pa pa.
Era pierduta, nu intelegea ce vroia sa spuna George, s-a retras in camera ei, in seara asta avea de meditat. S-a dezbracat si a intrat in dus, mereu ii venea inspiratia in dus.
Se gandea la trecutul tanarului, isi facuse in cap un film, care acum se derula cu repeziciune. Nu intelegea unele lucruri. A inchis ochii si si-l imaginea pe George cu un revolver in mana. Gandul acesta i-a produs frisoane, a deschis ochii si i-a vazut chipul lui George reflectandu-se in apa din cada. S-a speriat infiorator, aproape ca i-a scapat un tipat. A dat o data cu dusul pe ea, a smuls un prosop din cui si a iesit din baie. Probabil se gandise prea mult la el, dar de cand l-a vazut, ceva a atras-o la el, o atragea intr-un fel pervers. Intelesese ca George a vrut sa-si razbune familia, dar nu intelegea de ce a practicat acel ritual diabolic de a le manca inimile criminalilor. Vroia sa stie daca acest ritual insemna ceva anume pentru el, vroia sa afle asta, era atrasa de aceasta obscuritate.
A luat pe ea un tricou si s-a trantit in pat, poate maine va cere voie sa-l vada pe George.

*
Directorul spitalului i-a permis o vizita suplimentara la George. Era momentul sa afle ceea ce o macina si ceea ce ii starnea interesul de peste 2 saptamani.
- Azi nu aveam consiliere draga Maria, ce te aduce pe la mine? Intreaba George pe un ton glumet.
- Buna si tie, ai dormit bine?
- Sunt legat ca un caine, imi cer scuze ca mi-am uitat manierele acasa; ii spune el usor ironic.
- George, ce inseamna inima pentru tine?
- Inima este un organ musculos,cavitar, tetracameral, care pompeaza ritmic in artere sangele pe care il primeste prin vene.
- Te-am intrebat ce inseamna pentru tine inima, nu ce este inima.
- Sursa de viata.
- Metaforic vorbind George, ce simbolizeaza inima pentru tine?
George nu a mai raspuns.
Maria a plecat, si si-a continuat tabieturile, dar in seara aia, in dus, s-a intamplat ceva.
Imaginea lui George nu s-a mai reflectat in cada, s-a reflectat in aburii din camera, parka era o fantoma. Acea forma i-a vorbit: “Uita-te bine la mine…ceea ce vezi nu e ceea ce sunt /Uita-te la mine,ce vezi?/ Vezi doar ochii tristi si expresia sadica,/ Cum visez viitorul in lungi amiezi/ Si te privesc cu ura malefica”. Dupa aceste cuvinte, aburul s-a lasat in jos pe covor.

*
Saptamana urmatoare, Maria s-a dus la George la sedinta. A intrat in camera, dar camera era goala. A fugit la director, ca sa afle intr-un tarziu, pe ocolite, ca George a murit cu cateva zile inainte.
Maria a facut un mic calcul, si a realizat ca el a murit exact in ziua cand “figura” lui, i-a vorbit.

iubirea e sursa tuturor relelor

Cand ma gandesc ca fiecare privire pe care mi-o arunca o putea arunca oricui. Fiecare se bucura de zambetul pe care mi-l arata mie in fiecare dimineata.
Imbratisa la fel pe toata lumea, si acum, doarme langa cine se nimereste sa-i fie alaturi.
Nimic nu era pentru mine.
Daca ar fi vrut sa-mi spuna mie vreun cuvant pe care putea sa-l spuna oricui, sa-mi impartaseasca vreun gand pe care l-ar fi putut spune oricui, vreo dorinta pe care i-ar fi putut-o satisface oricine...
Si mie mi se parea ca de mine avea nevoie, ca pentru mine erau cuvintele, privirile, atingerile...
Iubirea e sursa tuturor relelor. Din iubire mintim, din iubire tradam.
Sunt trista pentru ca lui ii e bine si mie nu.

traiesc in lumea mea, nemuritor si rece

Nu te recunosc, nu ma recunosc. Unde sunt? Ce fac? Alo!!! E cineva?
E intuneric. Alerg. Negru, negru, negru. Parca e o gaura neagra, nu se mai termina. Incerc sa respir. Puls, nu am puls. Dar ma misc, vorbesc...stai, nu, eu nu vorbesc. Deschid gura dar nu iese niciun sunet. Vad, vad negru, sau am doar ochii inchisi? Incerc sa0mi amintesc ceva, orice. Nu-mi vine nimic in minte.
Stai, vad ceva, vad o lumina, alerg intr-acolo. Se zareste o silueta, sunt...sunt eu, cred ca sunt eu, ma reflect intr-o oglinda.
Ce ochi am, par trista... trista sau indiferenta?
Mai vad ceva, ceva in spatele meu. Nu inteleg, e ceva in ceata. Ahhh nu-mi pot aminti, e ceva cunoscut, stiu asta. Iau oglinda si-o trantesc de pamant. Ma intorc si dau nas in nas cu acea silueta. "Dispari, dispari am zis", trec prin ea, dispare ca un nor de praf.
Fug, fug inapoi in intuneric, in indiferenta mea. Nu te cunosc, nu te-am cunoscut niciodata!

postul cu nr 100

Mi-e dor de tine. Da, mi-e dor de zambetul tau, de mana ta, sa ma imbratisezi, sa ai grija sa ma trezesi in fiecare dimineata la timp, sa-mi dai un telefon cand ma astept cel mai putin, sa-ti aud vocea, sa te tin de mana si sa ne plimbam ore in sir, sa ma uit urat la tine cand bei prea mult, sa-mi faci ceai cu visine si rom, sa iesi pe balcon sa fumezi iar eu sa vin sa te imbratisez, sa ne uitam la un film impreuna, sa ma mangai, sa ma saruti, sa te visez, sa incerci sa-mi faci poze iar eu sa ma uit urat la tine, sa te cert ca nu mergi la facultate, sa-ti usuc parul, sa-ti port tricourile, sa ma iei de la liceu, sa vii la mine cu medicamente cand sunt racita, sa mergem impreuna la cumparaturi. Mi-e asa dor... si stiu ca si tie ti-e dor. Recunoaste! Recunoaste macar in sinea ta! Spune ca ma iubesti. Vreau ca de fiecare data cand inchizi ochii sa-ti aduci aminte de mine si sa soptesti "te iubesc!"

Phoenix

Vreau sa fiu undeva in desert, in pustiu. Vreau sa fiu singura, departe si sa tip. Sa tip pana nu mai am glas, sa nu ma auda nimeni. Vreau sa fie ars in jurul meu, sa fie cald, sa friga nisipul iar eu sa merg desculta pe el. Drept penitenta? Nu, ca dovada de putere. Putere fizica? Nici vorba. Corpul este doar o carcasa, carcasa sufletului.
Vreau sa imbratisez cactusii, tepii sa intre in pielea mea arsa de soare.
Sa ma asez intre doua dune, sa ma frec de nisip..sa ard toata.
Vreau sa uit acum tot.
Vreau sa mor, si sa renasc precum pasarea Phoenix.

Ce-i amorul?

Ce e amorul? E un lung
Prilej pentru durere,
Căci mii de lacrimi nu-i ajung
Si tot mai multe cere.

De-un semn în treacat de la ea
El sufletul ti-l leaga,
Incit să n-o mai poti uita
Viata ta intreaga.

Dar inca de te-asteapta-n prag
In umbra de unghere,
De se-ntilneste drag cu drag
Cum inima ta cere:

Dispar si cerul si pământ
Si pieptul tau se bate,
Si totu-atirna de-un cuvint
Soptit pe jumatate.

Te urmareste saptamini
Un pas făcut alene,
O dulce stringere de mini,
Un tremurat de gene.

Te urmaresc luminatori
Ca soarele si luna,
Si peste zi de-atitea ori
Si noaptea totdeauna.

Căci scris a fost ca viata ta
De doru-i să nu-ncapa,
Căci te-a cuprins asemenea
Lianelor din apa.

.

am buzele atat de crapate...

Mă iubesc

Iubesc. Nu, nu pe tine; mă iubesc pe mine! Da, pe mine, pentru că am reușit să trec peste multe, de la notele de 3 și 4 până la iubirile eșuate. Mă iubesc pentru că zâmbesc, că râd cu poftă, pentru că am iubit cu toată ființa mea, că am plâns și că m-am zbătut pentru ce-am iubit.
Mă iubesc pentru că nu sunt cum ți-ai dorit tu! Pentru că ies din tipar, pentru că fac ce mă taie capul, chiar dacă uneroi regret asta. Pentru că am nevoie de puțin ca să fiu mulțumită, pentru că îmi plac animalele. Pentru că am prieteni buni, mereu alături de mine.
Mă iubesc pentru că sunt impulsivă, pentru că vorbesc corect, pentru că nu am vicii de genul tutun și alcool. Pentru că obsesia mea e să iubesc și să fiu iubită!
Asta-s eu și dacă nu-ți convine poți să dispari!
Am plecat în vârf de munte!

povestea Anei

Azilul Bakra, un azil obisnuit, unde isi petrec batranii ultimele clipe din viata. Undeva la etaj, pe coridorul principal, e camera 23, camera Anei. Sta de 4 ani la Bakra, dar nu a iesit niciodata din camera si nici nu vorbeste cu nimeni. Nimeni nu intelege de ce face ea asta. Dar ea, Ana, are o poveste, pe care, din fericire nu o stie nimeni.
Iata povestea Anei...
Avea 17 ani cand s-a intamplat. Era vara atunci. Ana tocmai terminase de intins rufele in curte, pentru ca era foarte cald, s-a gandit sa mearga la lac. Nu era nimeni prin jur, s-a dezbracat si s-a aruncat in apa. A stat pana i s-a incretit pielea, iar cand a iesit, l-a vazut pe el, Andrei. Si da, poate suna invechit, dar s-au iubit mult timp, erau nedespartiti, se intalneau mereu la lac; pana cand, intr-o zi, Andrei nu a mai aparut.
Ana l-a asteptat o zi intreaga, refuza sa creada ca Andrei nu va veni. N-a pus geana pe geana, spera sa-si vada iubitul venind pe poteca. Nu a aflat nici pana acum ce s-a intamplat cu Andrei, nu a primit nicio veste de la el. Multi spuneu ca s-a sinucis sau ca a fost omorat, altii ca a gasit pe altcineva si ca a plecat departe, la oras... Ana nu zicea nimic, a ramas tacuta.
Acum, la 79 de ani, adusa cu forta in azil, ea inca il asteapta, se uita pe fereasta si il asteapta, sperand ca intr-o zi, Andrei sa apara la geamul ei.

Epilog:
Ana s-a stins la 84 de ani. Numai gandul ca Andrei va aparea, a tinut-o atata in viata.

schimbari si schimbari

Sunt altfel, mai tacuta, mai atenta la detalii, mai indiferenta, mai nesimtita, mai narcisista (daca >virgula< comentati, va sparg), mai egoista, mai zambitoare, mai calma, mai coerenta, mai realista, mai mai mai mai...
De ce? Nu stiu.. poate timpul, poate relatiile si discutiile cu alte persoane...
Daca e bine sau nu.. nu stiu, voi ce credeti?

Unde esti tu?

Unde esti, unde esti?
Am varsat, am plans isteric si mi-am bagat unghiile in podul palmelor pentru tine.
Am rupt cu dintii fata de perna doar pentru tine.
Unde esti?
Mi-am mestecat atata obsesia, incat creierul meu a cedat.
Am rupt, am spart, am aruncat tot ce gaseam prin jurul meu pentru tine.
Am fost puternica si masochista si increzuta si verde si albastra si neimblanzita si mai presus de orice, am fost frumoasa, pentru tine.
Iti asezai capul pe pantecul meu si ma jucam in parul tau lung.
Unde esti?
Si vroiai sa fumezi si eu nu te lasam, si aruncam in tine cu ce prindeam doar doar nu ajungi la pachetul tau de Marlboro. Si tie ti-a placut. Da, ti-a placut.
Imi conturai trupul cu degetul.
Am fost fericita multe zile.
Unde esti?
Nu vreau sa te intorci, ci vreau sa nu fi plecat niciodata.