scrisoare

Iti scriu iubitule, pentru ca mi-e dor de tine. Mi-e dor de zambetul tau diabolic, de privirea ta dulce, mi-e dor sa ma joc in parul tau, mi-e dor de mersul tau, de vorbele tale, mi-e dor de bratele tale, mi-e dor de o imbratisare, de un sarut...
Parca a trecut o eternitate de cand nu ne-am mai strans in brate, nu ti se pare? Minutele trec greu...
Iubitule, ce dor imi e de tine. Cand ai sa vii, n-ai sa scapi usor de mine, de bratele mele care se vor inchide dupa gatul tau.
Mi-e dor de un film vazut impreuna. Mi-e dor sa atipesc in bratele tale, mi-e dor de sarutarile tale atente ca sa nu ma trezesti. Mi-e dor de rasul tau. Esti departe... dar cand ai sa vii...

Intr-o zi

Nu asculta nicodata, se gandeste ea si da cu piciorul intr-o piatra. La naiba, de ce ma chinui eu atata sa ii explic ceva, ce el oricum nu va intelege niciodata? Pot sa ii explic cat de bine pot, de cate ori ma tin nervii, nu va intelege... Da de ce? De ce are impresia ca mereu are dreptate, pff, vreau sa stau jos - se aseaza pe o banca la coltul unei case parasite - nu e de acord cu nimic din ce zic, si cand zice "da, ai dreptate", imi spune asta doar ca sa tac mai repede ca s-a plictisit. Nu spun ca detin adevarul absolut, dar poate am si eu in prostia mea o farama de dreptate. E chiar asa de greu pt el sa inteleaga asta? Fac ceva..se supara, orice fac sau orice zic, reusesc sa il supar, nimic nu e bine. M-am saturat -tipa fata. Se ridica de pe banca si o ia la stanga dupa casa. Se ciocneste de...El. A auzit tot. Nicio reactie din partea lui, fata incearca sa ii zareasca ceva pe chip, nimic.. A ramas masca.. Nici acum, nu spune nimic.- Intr-o zi, cand ai sa ma cauti, nu ai sa ma mai gasesti. - ii spune fata si pleaca plangand.-

23 23 23 totul la tine era 23

Am ascultat melodia si mi s-a facut dor. Un dor nebun de tine, de mare, de parul tau mereu ud si de glumele noastre de-a dreptul stupide, dar ce ne mai amuzam atunci. Iti aduci aminte cum ma sunai la 12 si 11 minute ca stiai de fobia mea cu 23? Iti aduci aminte cat ma enervai? Cat de frica mi-era?
Iti aduci aminte cand m-ai sunat la 00.00 sa imi spui primul La Multi Ani? Poate iti aduci aminte cum te-am injurat ca m-ai trezit din somn, dar am apreciat foarte mult gestul, chiar daca nu ti-am spus asta pana acum.
Iti aduci aminte "chelnerul catre o doamna?" vai.. cat de mult m-am chinuit sa iti zic bancul asta cap coada...
Cand imi aduc aminte de tine, cand mai vad pe undeva bancul acesta groaznic, cand merg la mare... zambesc, zambesc si sunt fericita.

___________
Este o poveste fictiva!!

jurnal 06.09.09

Te-ai gandit sa te desparti de el pentru ca il iubesti prea mult? Ca nu vrei sa il mai vezi suparat? Ca te gandesti ca nu esti destul de buna pentru el? Pentru ca el o sa vrea mai mult si tu pur si simplu nu ai ce sa-i oferi?
E trist cand te gandesti asa. Te mananca, te roade si te doare.
Ai vrea sa pui capat cat mai repede ca sa nu il doara prea rau. O sa ii treaca, o sa iti treaca.


_____________________
Cred ca am sa imi transform blogul in jurnal. Ma mai gandesc.

Vreau

Vreau sa fug in bratele tale, sa te sufoc cu sarutari. Esti al meu iubitule, in sfarsit, al meu. Vreau ca unghiile mele sa te zgarie usor pe spate, sa-ti vad muschii contractandu-se, sa ma strangi la pieptul tau. Vreau sa-mi auzi rasuflarea pe gatul tau si sa ma doresti. Vreau sa ma trantesti in pat si sa ma mangai usor. Vreau sa ma joc in parul tau, vreau sa iti placa. Vreau sa te sarut pe obraz, apropiindu-ma incet de buzele tale. Vreau sa ma doresti mai mult. Vreau sa vin peste tine, sa ma uit la tine. Vreau sa vad cum tremuri. Vreau sa ti se citeasca pe chip dorinta. Vreau sa ma saruti. Numele tau, dorinta, gura ta, aceste cuvinte, linistea se transforma in murmur, radem, capul meu cade pe spate. Vreau sa te ridici si sa-mi spui "Te iubesc".

Aiurea.

Se tin de mana.
- Te iubesc, spune el.
- Aha, si il saruta.
- Dar de ce doar aha, mereu imi raspunzi "aha" sau "super" sau "naspa". Nu poti sa m zici o data in viata TE IUBESC?!
Fata ii da drumul de la mana, se intoarce si spune: Aici trebuie sa cobor, ne vedem maine. El, o trage spre el, o tine in brate si ii sopteste: Nu, nu aici. Ai sa cobori cand ai sa ma lamuresti ce e cu tine.
- Nu e nimic cu mine, i-a raspuns fata cu ochii-n pamant.
- Atunci spune-mi ca ma iubesti, si stai cu mine, implora baiatul.
- Stau cu tine, ofteaza fata.
- Nu ma iubesti?
- Ba da!
- Atunci spune-mi! Te iubesc!
- Nu pot, suspina fata.
- De ce?
- Mi-e frica!
- Frica de ce?
- Ca nu vreau sa sufar si din cauza ta. Am suferit destul data trecuta, cat pentru o viata, nu mai vreau.
- Sa suferi din cauza mea? Ce prostie mai e si asta? Te auzi?
- Poate imi spui ca ma iubesti cand suntem impreuna, dar cine stie ce vorbesti cu amicii tai cand eu nu sunt de fata. Poate iti bati joc, poate sunt doar un alt pion pe tabla vietii tale.
- Cum poti sa spui una ca asta?
- Pentru ca am suferit din cauza asta, si de atunci nu mai arat ce simt.
Baiatul o strange in brate si o saruta: Nu va fi asa.

5 minute

5 minute pana la inceperea spectacolului.
"Andre, esti gata? in 5 minute intri."
Undeva in spatele cortinei, Andre asteapta, priveste multimea, recapituleaza totul. >Lumini, efecte pirotehnice, pe a treia melodie ma dau putin in spate, pe a sasea ma urc in spatele lui Mike... ok ok<
"Andre!!!? Unde e Andre? L-a vazut careva pe Andre? intra intr-un minut".
"Aici" a spus, si a urcat pe scena "Buna seara Germania!" si acordurile primei melodii rasuna in toata sala.
Totul decurge conform planului. Dupa 5 minute de aplauze frenetice, trupa se intoarce pentru bis. Publicul e plin de energi.
Acordurile ultimei melodii se pierd... luminile se sting, si o ultima flacara iese din podea, concertul a luat sfarsit.
"Omule, unde ai fost, era sa ma nenorocesti, vroiai sa im pierd slujba?"
"Scuze, eram cu ale mele.." se scuza Andre absent.
"Ale tale, ale tale, mereu esti cu ale tale, fii atent la mine, data viitoare sa-ti lasi gandurile pentru cand o sa fii pe WC, inteles?"
Andre a facut un semn intr-o parte cu mana si a iesit in parcare.
Poate are dreptate Steve, poate pierd prea mult timp gandindu-ma la mine...arr ce frig e afara...
Andre isi pune gluga in cap si isi aprinde o tigara. Trage un fum.. se uita la ea, si o arunca. "La naiba cu asta" isi scoate pachetul de tigari din buzunar si il arunca la primul cos de gunoi "de cateva luni tot zic ca ma las de fumat", isi baga mainile in buzunar se urca in autocar si se culca.
Urmatoarea zi.
13.30
"Andre, ai intarziat, dar nu-i nimic, vino sa iti prezint planul concertului de azi" Steve ii face semn sa se apropie. "Uite cum facem, pe soloul de chitara de la Angel, iei astea doua tevi in mana si jonglezi cu ele, din acestea o sa iasa flacari."
"Eu nici macar nu stiu sa jonglez cu doua mere, vrei sa jonglez cu foc?" il intreaba Andre evident mirat.
"Desigur, publicul va fi incantat, trebuie sa aducem cateva noutati in concert."
"Nu am nimic cu noutatile, dar pur si simplu cred ca ar fi trebuit sa imi zici asta cu cateva luni inainte, sa iau lectii, nu cu 7 ore inainte de concert."
"Hey, eu sunt seful aici si vei face cum iti zic, pe soloul de la Angel vei gasi tevile in fata tobelor, si cum vei incepe sa le rotesti, vor iesi flacari. Acum, nu mai pierde timpul si antreneaza-te."
Steve a plecat sa dea alte indicatii si Andre a ramas uimit in fata tevilor. "Se pare ca am ramas doar noi.." spuse Andre vadit descurajat.
20.00
In tot acest timp, Andre a jonglat cu focul... spre surprinderea lui Steve si chiar a lui Andre, jonglatul nu a fost chiar atat de dificil.
20.30 incepe concertul
"Hai Andre, urmeaza Angel" i-a soptit Steve in casca.
Se aude soloul de chitara, Andre se duce la tobe si incepe sa jongleze. Din aplauzele necontenite ale publicului, Andre capata curaj. "Incearca sa la dai printre picioare" ii spune Steve in casca. Andre ezita, "Acum!" s-a rastit Steve, si Andre s-a supus. In doar o fractiune de secunda s-a produs incidentul, i-a luat foc piciorul. Toti au sarit in ajutorul lui, Steve in schimb si-a aruncat castle si microfonul tipand exasperat "nu pot lucra cu incompetenti" si a plecat.
Andre a fost internat in spital cu arsuri grave. Doctorii au spus ca si-ar putea pierde piciorul drept. La auzul acestor cuvinte, membrii trupei s-au revoltat si au inceput sa tipe la Andre "mereu vrei sa fii in centrul atentei, mereu vrei sa primesti toate aplauzele, nu te mai saturai, si acum, din cauza ta s-a dus cu trupa noastra, ai idee ce o sa scrie maine presa?"
Andre nu a zis nimic, a stat si a ascultat, a tinut toata durerea in el. Respira din ce in ce mai greu. Nu suna la asistenta, asculta si inghitea toate jignirile colegilor de trupa, asa zisi prieteni ai lui. "Ei, ce naiba ai de zis" se rasteste Mike.
Cu o ultima suflare, Andre sopteste "imi pare rau"...
"Iti pare rau, iti pare rau..ce sa zici si tu, e numai vina ta!" continua Mike. Si toti pleaca fara sa isi dea seama ca Andre nu mai e.

Inainte

E seara si ma plimb pe strada. Mi-e frig, mi-e tare frig, rochia mea alba nu e facuta pentru o plimbare noaptea. Imi cuprind corpul cu mainile si merg mai departe. Nu, acasa nu ma duc, nu vreau, e prea multa tristete acolo. Am renuntat de curand si la hainele mele negre, imbracandu-ma in alb, sper sa alung durerea.
Trec pe langa un magazin care are in loc de geamuri, oglinzi. Ma opresc in dreptul uneia si ma privesc. Par atat de inocenta in rochia asta, atat de.. pura, asta cred ca e cuvantul. Incep si plang. Asta nu sunt eu, imi zic, si o iau la fuga pe strada pustie, luminata din 5 in 5 metri de cate un felinar obosit.
Ma opresc la o intersectie. Pe unde sa o iau. La dreapta, e negru, e mult prea intunecat, iaar la stanga, sunt prea multe lumini. Ma asez langa un zid. Imi cuprind genunghii cu mainile si incep sa plang. E atat de greu sa-ti alegi calea...
Dupa 5 minute, aud pasi venind spre mine. Ma uit in sus si vad o batrana care imi intinde mana "ce ai patit draga mea?". Ma uit socata la mana, pe urma la chipul ei. Ce vrea batrana asta de la mine, de ce e asa buna cu mine, nu e speriata? nu ar trebui sa fie speriata?
"Te inteleg perfect" imi zice aceasta.
Cum, ce a zis? Ca ma intelege perfect? Dar cum, nu am zis nimic, ce sa inteleaga ea?
Si in secunda urmatoare, o vad asezata langa mine.
Nu cred ca am vazut in viata mea o asemenea persoana.
Ma cuprinde in brate si imi zice "exact aici am plans si eu, acum 40 de ani. Tin minte si acum, era o zi la fel de urata ca asta, si eram imbracata in rochia alba a mamei."
Ma uit la rochia mea, e alba....
"Si.. ce ati facut? vreau sa zic..." am intrebat eu..
"Draga mea, eu, am mers inainte. Nici stanga, nici dreapta, inainte!"
M-am intors la ea, dar batrana nu mai era langa mine. M-am ridicat repede si m-am uitat in fiecare parte. In departare, vad o silueta.
"Inainte!" mi-am zis, si am fugit intr-acolo.

R I P Michael Jackson

Miezul noptii, ploua, tuna, fulgera, o noapte imposibila.
Oamenii se indreapta grabiti spre casele lor. E o senzatie ciudata in aer, toata lumea a observat asta, poate e doar de la furtuna de afara.
Ajunsi acasa, dupa un dus natural, lumea se schimba, se usuca, si ca in fiecare noapte, deschide televizorul pana adorm.
Cu putin dupa mezul noptii, CNN a aruncat bomba "The King Of Pop dead".
Toti raman inmarmuriti, tmpul parca trece pe langa ei fara sa simta, le vin in minte imagini din trecut cu Michael.
E socant, e trist, e devastator.
La doar 50 de ani, Jacko a murit.


RIP
Michael Jackson
1958-2009

RIP

Demult, am auzit un planset aici, un copil plangea intre acesti patru pereti. A plans ore, zile intregi si nimeni nu s-a intrebat cine era si de ce plangea. Toti se purtau normal, auzeau plansetul zilnic, dar nu se opreau si nici nu chemau ajutoare; dar intr-o zi, s-a oprit. Nu s-a mai auzit niciun copil, niciun scancet de durere, nimic, s-a facut liniste. Nimeni n-a indraznit sa intre in casa aceea, nici dupa ce plansul s-a oprit. De ce? De ce atat ignoranta? S-a pus o banda in fata usii, s-a interzis accesul in acel loc cumplit. Intr-o seara, cand ploaia era de neoprt, m-am aventurat in abisul intunecat al iadului, in acea casa parasita. Nimic nu parea ciudat, bizar, nimic nu indica faptul ca cineva a plans acolo, ca cineva s-a chinuit zile intregi intre acei pereti. Dar, am continuat sa privesc, sa cercetez. Intr-un colt, langa fereastra, am zart un patut mic de copil, candva era rozaliu, dar culoarea a palit odata cu timpul. Inauntru era o papusa, o papusa cu parul blond carliontat si cu ochii albastri. Trebuia sa fie tare la moda in acea vreme. Am mai aruncat o privire in jur, pe jos, era aruncata o carte. Am rasfoit-o putin, lipsea o pagina, doar una. Cine si de ce a rupt-o? Poate era un semn. Am cautat pagina lipsa, dar fara rezultat. Am lasat-o balta. M-am intors sa plec, dar atunci, am auzit: acel planset, acel planset de demult. Oare l-au auzit si ceilalti? Sau doar eu? Am fugit si am deschis usa, nimeni nu era pe hol, inseamna ca nimeni nu a auzit. Eram oare nebun? Nu stiu, dar acel planset, acea amintire poate, mi-a starnit interesul. M-am intors in camera. M-am uitat imprejur... totul era la fel. Poate a fost doar imaginatia mea, poate am auzit acel planset pentru ca in subconstientul meu, vroiam sa aud asta. Nu e nimeni aici. M-am intors si atunci l-am auzit dn nou. Dar nu mai era un scancet de durere, era diferit. Venea dn peretele de langa fereastra. Asta insemna ca era in camera alaturata? Imposibil. M-am apropiat de perete, am apropiat urechea usor, temandu-ma de ce as putea auzi. Atunci am auzit din nou, mai tare, mai profund. Am ciocanit de doua ori in perete. Suna a gol. Deci mai era o camera dincolo de zid, poate nu o camera in adevaratul sens al cuvantului, dar era ceva, o gaura, o scobitura, era ..ceva. Am apucat repede cartea care mai devreme era pe jos, si am lovit cu toata forta in zidul acela, incercand sa fac o crapatura, oricat de mica ar fi fost. Am reusit sa fac o mica gaura. Am bagat un deget si am fortat zidul, s-a crapat mai mult si am reusit sa vad inauntru. Era o camaruta ascunsa. Era mica, m-am gandit ce ar fi putut intra acolo, si mi-a venit in minte imediat papusa. Am aprins o lumanare ca sa vad mai bine, acolo era o pagina. Era pagina care lipsea din carte. Erau incercuite cateva cuvinte, apareau cateva numere, parca era un cod. Am incercat sa pun totul cap la cap.
Pe foaie scria asa:

I am the way
I am the light
I am the dark inside the night
I hear your hopes
I feel your dreams
And in the dark
I hear your screams
Don't turn away
Just take my hand
And when you make your final stand
I'll be right there
I'll never leave
All I ask of you is
Believe.

Am luat pagina, am impaturit-o si am iesit din camera. Acum, parca totul imi era mai incetosat,fragmente din trecutul casei acelea imi veneau in minte.
Vroiam sa spun o groaza de lucruri, dar nu stiam cum, coborand scarile spre apartamentul meu, nu am putut articula decat "rest in peace my love, may flights of angels wing you to your rest."

se ridica cortina

S-a dat drumul in sala la spectatori.
Actorii in culise.
Acele 10 minute au fost infernale.
Imbratisari si multe emotii. Toti pandeam dupa cortina. "Uiteeee e mama."
Rugaciune, o mica rugaciune inainte.
Luminile se sting.
Incepe muzica.
Se ridica cortina.
Let the game begin.