Nu stiu

Si-acum?
Si-acum ce?
Si-acum ce faci?
Nu stiu!
Cum sa nu stii...
Simplu, nu stiu.
Il iubesti?
Da.
Nu crezi ca te iubeste?
Nu stiu.
Cum sa nu stii...
Simplu, nu stiu.
Te-ai schimbat?
Da.
S-a schimbat?
Da.
Deci stii!
Stiu.
Cum de stii?
Simplu...stiu.
Ai vrea ca totul sa fie ca atunci?
Nu stiu.
Cum sa nu stii...
Simplu, nu stiu.
Ai vrea sa fie mai bine?
Da.
Te inteleg.
Nu te cred!
Cum sa nu ma crezi?
Simplu, nu te cred.
Iti lipseste asa-i?
Nu.
Nu iti lipseste?
Nu.
Cum asa?
E al meu.
Si asta inseamna ca nu iti lipseste?
Da, asta inseamna.
Deci te poti vedea cu el cand vrei, nu?
Nu chiar cand vreau.
Deci cand nu te vezi cu el, iti lipseste.
Da, imi lipseste atunci.
Te deranjeaza ceva la el?
Da.
Ce?
Nu stiu.
Cum nu stii?
Simplu, nu stiu.
Adica te deranjeaza ceva la el, dar nu stii ce?
Exact.
Cum asa?
Nu stiu.
Crezi ca pe el il deranjeaza ceva la tine?
Probabil.
Ce vrei sa faci de Craciun?
Chestii care se fac de Craciun.
De ce?
Pentru ca imi place.
Vine el cu tine?
Nu.
Cum nu?
Simplu, nu.
De ce?
Pentru ca nu ii plac.
Deci asta te deranjeaza la el?
Poate si asta.
Cum poate, deci mai e ceva?
Da.
Ce?
Nu stiu.
Da...
Deci sunt bine?
Tu, da...
Eu da?
Da.

Atentie se-nchid usile

"Atentie, se-nchid usile!" ah, la naiba, iar nu l-am prins.
Asa se intampla in fiecare seara, in drum spre casa.
Ma urc in metrou la Basarab. E atat de aglomerat.. noroc ca jumatate coboara la Crangasi, imaginati-va cum ar fi sa stati in acea duhoare de transpiratie inca 3 statii, pana la Eroilor? Vorba aia, "curat murdar". Vad un loc liber in celalat compartiment, grabesc pasu intr-acolo. Bun, acum imi pot scoate cartea, n-are rost sa stau degeaba 10 minute. Merg de regula mult cu metroul, de ce nu as valorifica acest timp citind? Termin 3 pagini si exact cand sa intru in lumea cartii, o voce ma anunta ca am ajuns la Eroilor. Pff.. inchid cartea si ma indrept spre usa. Ma asez in spatele unui domn inalt, tuns periuta. Nu am fost niciodata in stare sa deschid usile alea cand butonul e verde, pur si simplu nu pot. Aici schimb, trebuie sa o iau spre Gorjului. Super, metroul e in statie. Cum se deschid usile o iau la goana pe scari incercand sa nu lovesc din greseala pe nimeni. Cand sa ajung pe celalalt peron, aceeasi voce imi da una peste fata si imi spune "data viitoare sa te grabesti draguta", de fapt era "atentie se-nchid usile!" Ah la naiba, iar l-am pierdut.

Sarut

Am iesit de la bar. Era o noapte tare friguroasa. L-am strigat pe Fintan si l-am rugat sa imi imprumute un pulover. A iesit din bar cu el in mana.
- Poftim. E destul de frig, sigur nu vrei sa te conduc acasa?
- Sigur. Multumesc frumos. Ne vedem maine la 5. Mi-am luat cheile din geanta, am deschis masina si am pornit.
Am tot zis ca il rog pe Clarence sa se uite la masina mea, de la un timp aveam probleme cu caldura. Eh, acum trebuia sa suport frigul pana acasa. Nu stateam departe de bar, la vreo 15 minute, dar frigul tot a avut timp sa se instaleze comod in mine.
Am parcat chiar in fata usii, eram prea obosita sa mai fac alte 2 manevre. Am deschis cam stangaci din cauza mainilor inghetate, am trantit usa si am luat-o pe scari in sus, spre dormitor. M-am oprit in fata usii intredeschise. Era cineva in camera mea. M-am strecurat inauntru fara zgomot. Usa de la baie era deschisa. Cineva facea dus. Dar cine, cum, cand si de ce a intrat la mine in casa. Am mers usor prin umbra langa pat, la telefon. Am ridicat receptorul, si cand sa formez, cineva mi-a pus mainile la ochi si m-a tras in pat. Cred ca pentru cateva secunte am uitat sa respir.
- Iubito, ce vroiai sa faci? spuse vocea din spatele meu.
- Cine esti si ce vrei? i-am spus, reusind sa-mi pastrez calmul in voce. Doamne, ce bine reusisem.
Si-a ridicat o mana de pe ochii mei si in momentul acela am incercat sa ma lupt cu el. Dar degeaba. Isi ridicase mana numai pentru o secunda, cat sa ia o esarfa si sa mi-o puna la ochi.
- Ah, la naiba, vrei sa-mi spui odata cine esti si ce naiba vrei? Eram deja nervoasa pe el.
Nu-mi spusese nimic, dar s-a tras mai aproape de mine.
- Nu stii sa vorbesti sau ce? i-am spus aproape scuipand cuvintele din gura.
- Te rog, nu mai vorbi, fa-mi jocul. Ce voce patrunzatoare avea, mi se parea totusi cunoscuta... am incercat sa-mi amintesc unde o mai auzisem.
M-a luat de maini si m-a ridicat pe pat. Mi-a scos tricoul cu sigla barului si m-a impins cu o mana in pat. Ce maniere, imi venea sa urlu la el, dar m-am mai gandit odata si mi-a placut, asa ca am tacut.
Mirosul lui s-a impletit cu cel de aburi care venea din baie. Ah, ce bine era.
S-a jucat putin cu cureaua mea, si apoi mi-a tras pantalonii jos. Nu-mi placea sa nu vad. Nu-mi placea sa nu stiu cine era misteriosul barbat din camera mea.
S-a aplecat spre mine. I-am oprit inaintarea cu piciorul.
- Ce vrei? Doamne, cum puteam sa il intreb tocmai asta? Era clar ce vroia.
Nu-mi raspunse.
- Am sa tip daca nu ma lasi.
Nimic.
Cred ca involuntar ii faceam jocul. Cred ca ii placea cum il tineam. Am profitat de extazul lui ca sa-mi scot legatura de la ochi. Dar am fost prea impiedicata si m-a observat. Intr-o fractiune de secunda, mi-a dat piciorul laoparte si m-a apucat de maini.
- Pentru numele lui Dumnezeu spune-mi odata cine naiba esti! Am strigat chiar enervata.
- De ce vrei sa il bagam pe Dumnezeu in asta? A spus chicotind.
Radea de mine. Doamne ii stiam vocea. Da imi e cunoscuta. Dar nu pot sa ii gasesc o infatisare.
Urasc cand mi se intampla asta. Nu mai eram atat de speriata, stiind ca vocea imi era cunoscuta.
Am zis sa ii urmez jocul.
Statea acum intre picioarele mele, asa ca l-am incalecat si l-am trantit pe pat. Eram deasupra lui, aveam un avantaj. Am inceput sa il mangai ca sa-mi dau seama cine era. Avea parul lung si era bine facut, doar atat mi-am putut da seama. Am incercat sa-mi fac in cap o lista a cunoscutiilor mei care aveau parul lung. Nu erau multi, de fapt, erau chiar 2, Clarence, mecanicul, si Maurice, un tip mare care lucra cu jumatate de norma ca barman la nu stiu ce restaurant de fite din centru. Dar nu aveam o legatura stransa cu ei asa ca nu aveau cum sa fie niciunul dintre ei.
- Se pare ca nu ti-ai dat seama cine sunt. A spus amuzant. Dar sa stii ca imi place, continua sa ma atingi, nu de alta, dar sa-ti dai seama cine sunt.
- De unde stii ca nu mi-am dat seama? I-am zis nesigura.
- Daca ar fi fost asa, cred ca pana acum ma pocneai si ma dadeai jos din pat.
- JEAN-CLAUDE!!! Am tipat dezlegandu-mi esarfa de la ochi, iesi imediat afara din patul si din casa mea!
RAdea, radea cu pofta.
- Ce naiba cauti aici? Se intelegea din glasul meu ca ma calmam.
- Mi-a fost dor de tine iubito, de abea am venit din San Francisco si am vrut sa-ti fac o vizita, stiam la cat scapi de la bar si am vrut sa ma gasesti acasa. Nu am mai avut timp sa trec pe la mine, asa ca am facut dus la tine, dupa cum ai observat.
Am inceput sa rad, lucru care l-a cam derutat. Inainte tipam la el sa plece din casa si acum radeam. L-am tras spre mine si l-am sarutat.

Nu sunt bine

Urasc asteptarea. E prea dureros. Mai bine un NU direct, decat "ma mai gandesc", "da-mi putin timp"... e prea dureros. Imi vine sa dau cu telefonul de pamant in asteptarea unui semn. Sau..cateodata imi vine sa sun eu si sa-i tip in telefon "bai idiotule nu vezi cat sufar din cauza ta?" si sa inchid. Asta m-ar face sa ma simt mult mai bine. De ce? Pentru ca o data in viata as vrea sa ma descarc in fata lui. Nu vreau sa creada ca da, sunt bine, mi-e foarte bine, ma distrez, pentru ca nu e asa! Nu sunt bine si as vrea ca el sa stie asta.
Nu-mi place cand afisez celebra masca in fata lui cand ma intreaba ce fac, "buna, ce sa fac si eu ... bine :)"
Pacat ca nu va afla niciodata...

Priviri

Si stateam fata in fata.
Nu vorbeam.
Ne priveam.
Ne priveam.. si ne priveam
Mai luam o gura de bere si mai trageam din tigara.
Si-i spuneam din priviri "Te iubesc!"

Inchid ochii

Stropii imi ating din ce in ce mai puternic pielea, ajung sa ma biciuie.
Opresc apa, stropii isi continua marsul prin par, spre sani si cad cu zgomot in cada. Ma intind dupa prosop, dupa acel prosop, cu care s-a sters si el odata, ma invelesc cu el. Il simt, simt ca il imbratisez.
Acea senzatie se indeparteaza din ce in ce mai mult de mine. Ajung sa uit, sa uit acei fiori ai imbratisarii, acele clipe par atat de departe. Dupa cateva secunde, devin indiferenta la acea atingere a prosopului. Il dau jos si ma duc in camera. Ma intind in pat. In patul meu imens si alb, pangarit odata de el.
Inchid ochii.

Tristete

As vrea sa am o cutie mare, si de fiecare data cand sunt trista, sa ma ascund in ea si sa ii pun capacul, sa nu-mi vada nimeni lacrimile, sa nu ma vada nimeni asa. Vreau ca in acel moment, daca va intreba cineva de mine, cineva sa-i raspunda, ca nu exist, nu nu a existat niciodata o Carla. Vreau ca in acel moment lumea sa uite complet de mine, asta vreau, si eu, la randul meu sa uit de ei.
As vrea ca inchisa in acea cutie, sa nu ma gandesc la nimic, as vrea sa stau acolo mult timp si sa ma linstesc, sa plutesc, sa fiu ca aerul; pregatita sa infrunt o alta suparare, o alta dezamagire, o alta tristete.

un corp de mult uitat

Mereu ma trezesg greu diminetile... e imposibil sa ma trezesc la primul sunet al ceasului, e imposibil, pot spune ca urasc diminetile. Nu, nici chiar asa.
Ah, ce dimineata frumoasa. Ma uit la ceas, 10.00, am fost chiar matinala. E sambata, asta inseamna ca pot lenevi toata ziua. Mai stau putin, aprind televizorul, asa fac eu ochi mai repede. Dau pe desene animate, imi plac desenele animate, adica imi plac clasicele. E un episod din Tom si Jerry, ma trezesc imediat, mereu am sperat ca intr-o zi, Tom sa-l prinda pe Jerry, evident ca nici de data asta nu l-a prins. Ma trantesc in pat si ma intind. Bine.. ma trezesc.
Ma duc la baie, imi dau cu apa pe fata si caut prosopul. Ma sprijin de chiuveta si ma uit in oglinda. "Arat groaznic in dimineata asta, cum sa arat eu bine pe langa o asemenea zi?" Ma dezbrac, imi arunc hainele in coltul baii si urc in cada, am nevoie urgenta de un dus.
De obicei pierd mult timp sub dus, mai ales sambata.
Imi pun prosopul, aah cat ador sa stau in prosop. Ma intind in pat. Inchid ochii. Lipseste ceva, ziua nu poate sa fie perfecta asa. Deschid ochii si trag aer in piept. Simt acel parfum care continua sa-mi evoce acel corp de mult uitat.

orasul

Am fost si la tara, dar nu am rezistat mai mult de o saptamana, orasul ma atragea ca un magnet. Iubeam senzatia de asfalt incins, mirosul unui motor pur de Dacia, parca trecuse o fesnicie de cand nu mai respirasem ceva asemanator.
Nu suportam mirosul de balega sau de fan, nu suportam arsita de la camp.
Ase e, sunt un monstru, dar unul care trage aer in piept de fiecare data cand o Dacia trece pe langa. Ador sa pun mana intr-o zi de vara torida, pe crapaturile de pe strada, sa simt acea caldura care parca vine din centrul pamantului.
Imi plac isteriile din trafic, pasiunea cu care soferii apasa acceleratia si franeaza brusc la semafoare.
Imi place traficul greu, cand stau in masina cu radioul pornit, cu geamul pana jos si cu o tigara in mana. Iar cand ajung acasa, parca se rupe ceva din mine...astept o noua zi.

vise

Tin minte serile acelea din Rotterdam, cind mergeam cu mama pe stradelele din jurul portului. Sirenele vapoarelor uriase sfisiau ceata calduta care ni se lipea de obraji ca un voal ud. Mergeam in pas cadentat ca sa ne incalzim, umezeala ne patrundea in oase, si cintam marsuri germane. *
Ne oprisem in fata unui magazin de palarii; erau de toate felurile, pentru toate ocaziile. Ce noroc am avut ca am nimerit magazinul inchis, ca altfel, mama sigur ar fi facut paguba in bugetul familiei. Cu greu o convisesem sa mergem mai departe, vroiam sa vad vapoarele in seara aia. Nu eram departe de port, prima sradela la dreapta si bereit. Eu eram cu vapoarele ca mama cu palariile, diferenta era ca eu n-aveam bani nici de carma; dar imi placea sa le privesc, imi placea mult. De multe ori ma furisam noaptea pe puntea unui vapor pozitionat mai in umbra si faceam pe capitanul, dadeam ordine, tipam de bucurie. Asta pana intr-o zi, cand mama si-a dat seama ca plecam noaptea de acasa. Nu mi-a spus nimic nici pana in ziua de azi, dar stiam ca de fiecare data cand veneam singur in port, ea ma urmararea. Nu stiam de ce facea asta, se punea in pericol, o femeie tanara, cocheta plimbandu-se singura prin port si ascunzandu-se dupa panouri publictare.
Renuntasem la visul meu, la mica mea placere, nu-mi placea sa o pun in pericol, pentru ca asa era, era in pericol, oricine ar fi putut profita de ea.
Acum, cand vedeam vapoarele, mai ca imi venea sa o trag pe punte si sa plecam pe mare, ca doi indragostiti care fug de lume. Asa am fi putut fi si noi, amanti plecati pe mare, condamnati la o eternitate de singuratate. Dar cu o femeie ca mama, niciun barbat nu avea cum sa se plictiseasca.
Ma vazuze pe ganduri, sigur ghicise la ce ma gandeam, a preferat sa imi atenueze chinul, luandu-ma cu orice pret din fata visului meu. Atunci eram tare furios, dar am inteles ca era pentru binele meu. Eram asa un visator atunci...


Nota

* Fragment din romanul Sexagenara si tinarul de Nora Iuga

cartea viselor sau cartea vietii

Intorc pagina, am ajuns la un alt capitol. Ma uit sa vad cat mai am de citit, peste cate trebuie sa mai trec. Paginile parca nu se mai termina. "Uite cat mai ai, treci peste, doar nu o sa ramai la capitolul asta o vesnicie", imi zice mama mangaindu-ma pe crestet. "Vreau sa fiu singura, te rog, vreau sa rasfoiesc in liniste" ii raspund. Are atata dreptate, mereu are dreptate...sunt nervoasa, nervoasa pe mine fiindca nu o ascult niciodata. "Da, uite urmeaza un nou capitol, si inca unu, si inca unu." Dar nu incetez sa ma intreb, de ce acesta a fost atat de scurt... de ce. Dau inapoi foaia. "Imi place" zic zambind. Mai dau o pagina inapoi, inca una, si inca una, si tot asa, pana la inceput. Cat mi-as dori sa ma pot intoarce in timp de cate ori as avea chef. Sa fie asa simplu, asa...ca si cum ai citi o carte.
Acum.. nu pot spune unde sunt. Inapoi ...sau inainte.. sunt cu o pagina in mana.. sunt undeva pe aici..la granita cum ar veni..