Tristete

As vrea sa am o cutie mare, si de fiecare data cand sunt trista, sa ma ascund in ea si sa ii pun capacul, sa nu-mi vada nimeni lacrimile, sa nu ma vada nimeni asa. Vreau ca in acel moment, daca va intreba cineva de mine, cineva sa-i raspunda, ca nu exist, nu nu a existat niciodata o Carla. Vreau ca in acel moment lumea sa uite complet de mine, asta vreau, si eu, la randul meu sa uit de ei.
As vrea ca inchisa in acea cutie, sa nu ma gandesc la nimic, as vrea sa stau acolo mult timp si sa ma linstesc, sa plutesc, sa fiu ca aerul; pregatita sa infrunt o alta suparare, o alta dezamagire, o alta tristete.

un corp de mult uitat

Mereu ma trezesg greu diminetile... e imposibil sa ma trezesc la primul sunet al ceasului, e imposibil, pot spune ca urasc diminetile. Nu, nici chiar asa.
Ah, ce dimineata frumoasa. Ma uit la ceas, 10.00, am fost chiar matinala. E sambata, asta inseamna ca pot lenevi toata ziua. Mai stau putin, aprind televizorul, asa fac eu ochi mai repede. Dau pe desene animate, imi plac desenele animate, adica imi plac clasicele. E un episod din Tom si Jerry, ma trezesc imediat, mereu am sperat ca intr-o zi, Tom sa-l prinda pe Jerry, evident ca nici de data asta nu l-a prins. Ma trantesc in pat si ma intind. Bine.. ma trezesc.
Ma duc la baie, imi dau cu apa pe fata si caut prosopul. Ma sprijin de chiuveta si ma uit in oglinda. "Arat groaznic in dimineata asta, cum sa arat eu bine pe langa o asemenea zi?" Ma dezbrac, imi arunc hainele in coltul baii si urc in cada, am nevoie urgenta de un dus.
De obicei pierd mult timp sub dus, mai ales sambata.
Imi pun prosopul, aah cat ador sa stau in prosop. Ma intind in pat. Inchid ochii. Lipseste ceva, ziua nu poate sa fie perfecta asa. Deschid ochii si trag aer in piept. Simt acel parfum care continua sa-mi evoce acel corp de mult uitat.

orasul

Am fost si la tara, dar nu am rezistat mai mult de o saptamana, orasul ma atragea ca un magnet. Iubeam senzatia de asfalt incins, mirosul unui motor pur de Dacia, parca trecuse o fesnicie de cand nu mai respirasem ceva asemanator.
Nu suportam mirosul de balega sau de fan, nu suportam arsita de la camp.
Ase e, sunt un monstru, dar unul care trage aer in piept de fiecare data cand o Dacia trece pe langa. Ador sa pun mana intr-o zi de vara torida, pe crapaturile de pe strada, sa simt acea caldura care parca vine din centrul pamantului.
Imi plac isteriile din trafic, pasiunea cu care soferii apasa acceleratia si franeaza brusc la semafoare.
Imi place traficul greu, cand stau in masina cu radioul pornit, cu geamul pana jos si cu o tigara in mana. Iar cand ajung acasa, parca se rupe ceva din mine...astept o noua zi.

vise

Tin minte serile acelea din Rotterdam, cind mergeam cu mama pe stradelele din jurul portului. Sirenele vapoarelor uriase sfisiau ceata calduta care ni se lipea de obraji ca un voal ud. Mergeam in pas cadentat ca sa ne incalzim, umezeala ne patrundea in oase, si cintam marsuri germane. *
Ne oprisem in fata unui magazin de palarii; erau de toate felurile, pentru toate ocaziile. Ce noroc am avut ca am nimerit magazinul inchis, ca altfel, mama sigur ar fi facut paguba in bugetul familiei. Cu greu o convisesem sa mergem mai departe, vroiam sa vad vapoarele in seara aia. Nu eram departe de port, prima sradela la dreapta si bereit. Eu eram cu vapoarele ca mama cu palariile, diferenta era ca eu n-aveam bani nici de carma; dar imi placea sa le privesc, imi placea mult. De multe ori ma furisam noaptea pe puntea unui vapor pozitionat mai in umbra si faceam pe capitanul, dadeam ordine, tipam de bucurie. Asta pana intr-o zi, cand mama si-a dat seama ca plecam noaptea de acasa. Nu mi-a spus nimic nici pana in ziua de azi, dar stiam ca de fiecare data cand veneam singur in port, ea ma urmararea. Nu stiam de ce facea asta, se punea in pericol, o femeie tanara, cocheta plimbandu-se singura prin port si ascunzandu-se dupa panouri publictare.
Renuntasem la visul meu, la mica mea placere, nu-mi placea sa o pun in pericol, pentru ca asa era, era in pericol, oricine ar fi putut profita de ea.
Acum, cand vedeam vapoarele, mai ca imi venea sa o trag pe punte si sa plecam pe mare, ca doi indragostiti care fug de lume. Asa am fi putut fi si noi, amanti plecati pe mare, condamnati la o eternitate de singuratate. Dar cu o femeie ca mama, niciun barbat nu avea cum sa se plictiseasca.
Ma vazuze pe ganduri, sigur ghicise la ce ma gandeam, a preferat sa imi atenueze chinul, luandu-ma cu orice pret din fata visului meu. Atunci eram tare furios, dar am inteles ca era pentru binele meu. Eram asa un visator atunci...


Nota

* Fragment din romanul Sexagenara si tinarul de Nora Iuga

cartea viselor sau cartea vietii

Intorc pagina, am ajuns la un alt capitol. Ma uit sa vad cat mai am de citit, peste cate trebuie sa mai trec. Paginile parca nu se mai termina. "Uite cat mai ai, treci peste, doar nu o sa ramai la capitolul asta o vesnicie", imi zice mama mangaindu-ma pe crestet. "Vreau sa fiu singura, te rog, vreau sa rasfoiesc in liniste" ii raspund. Are atata dreptate, mereu are dreptate...sunt nervoasa, nervoasa pe mine fiindca nu o ascult niciodata. "Da, uite urmeaza un nou capitol, si inca unu, si inca unu." Dar nu incetez sa ma intreb, de ce acesta a fost atat de scurt... de ce. Dau inapoi foaia. "Imi place" zic zambind. Mai dau o pagina inapoi, inca una, si inca una, si tot asa, pana la inceput. Cat mi-as dori sa ma pot intoarce in timp de cate ori as avea chef. Sa fie asa simplu, asa...ca si cum ai citi o carte.
Acum.. nu pot spune unde sunt. Inapoi ...sau inainte.. sunt cu o pagina in mana.. sunt undeva pe aici..la granita cum ar veni..

Obituary

Se gandea, oare ce o sa scrie despre el cand va muri?
S-a asezat la birou, si-a tras spre el o foaie de hartie, a luat un pix si a inceput sa scrie. "Voi fi amintit pentru... pentru..pentru simul umorului", ba nu.. nimeni nu a ras la glumele mele, adica au ras, dar Maria mi-a spus ca au ras mai mult de mine, si oricum, nu vreau sa fiu amintit ca un nebun care rade non-stop. "Voi fi amintit pentru bunul gust". Mi-am aranjat singur apartamentul, covor adus din Turcia, cele mai bune lampi din Franta, mobilier din secolul XVI din Italia, bine multi au spus ca apartamentul e prea incarcat.. Nu, nu vreau sa fiu amintit pentru asta, nu vreau ca lumea sa creada ca am fost un superficial.
"Voi fi amintit pentru cultura mea in arta si literatura". Am citit mult viata asta, l-am citit pe Shakespeare, Dante, Goethe, Balzac... doar ca, nu prea pot sa le explic celorlalti despre operele lor, nu ca nu le-as fi inteles, nu, doar ca nu au capacitatea necesara, nu au intelectul meu. Oricum, nu vreau sa fiu amintit ca fiind un tocilar.
Si tot asa, sterge si scrie, sterge si scrie...si la final, pe o foaie complet alba, scrie pe centru "Voi fi amintit ca.. OM". Asa este, am nimerit, lumea va trece pe langa locul meu de veci, si va spune "aici se odihneste un om".

P.S te iubesc

Imi place atat de mult cand ma atingi usor pe umeri. Imi dai fiori. Imi plac buzele tale atat de dulci...atat de delicioase. Imi place sa ma joc in parul tau... e o placere atat de mare. Imi place cand ma strangi in brate, daca ar fi dupa mine, as sta in bratele tale o zi intreaga si nu m-as satura. Imi place sa te sarut pe obraz... Imi place cand ai buzele reci. Imi place cand ma saruti pe gat, cand ma atingi usor pe sani. Imi place cand razi. Imi place vocea ta. No one touched me like you do..
Imi place sa stiu ca ma iubesti. Imi place ca te iubesc.

scrisoare

Iti scriu iubitule, pentru ca mi-e dor de tine. Mi-e dor de zambetul tau diabolic, de privirea ta dulce, mi-e dor sa ma joc in parul tau, mi-e dor de mersul tau, de vorbele tale, mi-e dor de bratele tale, mi-e dor de o imbratisare, de un sarut...
Parca a trecut o eternitate de cand nu ne-am mai strans in brate, nu ti se pare? Minutele trec greu...
Iubitule, ce dor imi e de tine. Cand ai sa vii, n-ai sa scapi usor de mine, de bratele mele care se vor inchide dupa gatul tau.
Mi-e dor de un film vazut impreuna. Mi-e dor sa atipesc in bratele tale, mi-e dor de sarutarile tale atente ca sa nu ma trezesti. Mi-e dor de rasul tau. Esti departe... dar cand ai sa vii...

Intr-o zi

Nu asculta nicodata, se gandeste ea si da cu piciorul intr-o piatra. La naiba, de ce ma chinui eu atata sa ii explic ceva, ce el oricum nu va intelege niciodata? Pot sa ii explic cat de bine pot, de cate ori ma tin nervii, nu va intelege... Da de ce? De ce are impresia ca mereu are dreptate, pff, vreau sa stau jos - se aseaza pe o banca la coltul unei case parasite - nu e de acord cu nimic din ce zic, si cand zice "da, ai dreptate", imi spune asta doar ca sa tac mai repede ca s-a plictisit. Nu spun ca detin adevarul absolut, dar poate am si eu in prostia mea o farama de dreptate. E chiar asa de greu pt el sa inteleaga asta? Fac ceva..se supara, orice fac sau orice zic, reusesc sa il supar, nimic nu e bine. M-am saturat -tipa fata. Se ridica de pe banca si o ia la stanga dupa casa. Se ciocneste de...El. A auzit tot. Nicio reactie din partea lui, fata incearca sa ii zareasca ceva pe chip, nimic.. A ramas masca.. Nici acum, nu spune nimic.- Intr-o zi, cand ai sa ma cauti, nu ai sa ma mai gasesti. - ii spune fata si pleaca plangand.-

23 23 23 totul la tine era 23

Am ascultat melodia si mi s-a facut dor. Un dor nebun de tine, de mare, de parul tau mereu ud si de glumele noastre de-a dreptul stupide, dar ce ne mai amuzam atunci. Iti aduci aminte cum ma sunai la 12 si 11 minute ca stiai de fobia mea cu 23? Iti aduci aminte cat ma enervai? Cat de frica mi-era?
Iti aduci aminte cand m-ai sunat la 00.00 sa imi spui primul La Multi Ani? Poate iti aduci aminte cum te-am injurat ca m-ai trezit din somn, dar am apreciat foarte mult gestul, chiar daca nu ti-am spus asta pana acum.
Iti aduci aminte "chelnerul catre o doamna?" vai.. cat de mult m-am chinuit sa iti zic bancul asta cap coada...
Cand imi aduc aminte de tine, cand mai vad pe undeva bancul acesta groaznic, cand merg la mare... zambesc, zambesc si sunt fericita.

___________
Este o poveste fictiva!!

jurnal 06.09.09

Te-ai gandit sa te desparti de el pentru ca il iubesti prea mult? Ca nu vrei sa il mai vezi suparat? Ca te gandesti ca nu esti destul de buna pentru el? Pentru ca el o sa vrea mai mult si tu pur si simplu nu ai ce sa-i oferi?
E trist cand te gandesti asa. Te mananca, te roade si te doare.
Ai vrea sa pui capat cat mai repede ca sa nu il doara prea rau. O sa ii treaca, o sa iti treaca.


_____________________
Cred ca am sa imi transform blogul in jurnal. Ma mai gandesc.