Nu ma vezi, nimeni nu ma vede, sunt invizibila si merg ca vantul. Da! toti va doriti asta! Ei bine eu am aceste puteri, sau cel putin le am pentru o noapte.
Il urmaresc. E ora 18.30, el pleaca de la scoala. Merge cu 2 prieteni de-ai lui la metrou. Se duce acasa. Ajunge repede. Isi tranteste ghiozdanul si se duce la masa. "Pofta buna" ii soptesc. Fireste ca nu ma aude. Se duce la el in camera si-si deschide calculatorul. Vorbeste cu "n" persoane. Nu ma obosesc sa ma uit ce si cu cine, nu-mi pasa, vreau doar sa-l privesc, sa-i urmaresc toate miscarile. Ma fascineaza. Imi place zgomotul facut de taste la contactul cu degetele lui.
Peste cateva ore inchide calculatorul. Se pune in pat. E in bustul gol, e cald in casa. Ma duc langa el in pat. Ma mulez pe trupul lui aproape gol. Il mangai pe piept. A tremurat, a simtit ceva. Am fugit in celalalt colt al camerei. Oare m-a simtit? Imposibil.
Se uita in stanga si in dreapta, nu vede nimic ciudat. Poate era vantul, lasase geamul deschis sa intre racoarea noptii. Se duce sa-l inchida si se tranteste in pat.
Ma intorc la el, mi-e frica sa il mai ating, stau pe marginea patului si-l privesc. Il privesc cum adoarme, ii privesc pulsatiile corpului. Dau sa-l sarut pe frunte, mi-e frica. Mi-e frica sa nu ma simta, sa-si dea seama ca sunt acolo langa el, sa-si dea seama cine sunt, sa-si dea seama de ce vreau.
Adoarme repede, adoarme tremurand. Pun mana pe el, frigea, dar tremura. Iau plapuma si-l invelesc.
Ma duc la birou. Iau o foaie din sertar si mazgalesc cateva cuvinte, nu vreau sa stie cine a scris: "nu m-ai cunoscut nciodata" . Pun pixul jos si ma duc la el. Il pup pe frunte.
Am plecat si nu ma mai intorc!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu