diminetile

"Neata, hai trezirea, se aude in receptor. E mult mai placut sa te trezeasca el dimineata decat alarma aia nenorocita pe care iti vine sa o arunci pe cealalta parte a globului.
"Hm, inca putin" ii zic intorcandu-ma pe partea cealalta cautandu-l. Ce frumos a fost cand ne-am trezit unul langa celalalt. Cand m-am trezit cu capul pe pieptul lui ascultandu-i bataile inimii. Degeaba il tot caut prin asternut, nu e... "bine ma trezesc" ii zic intr-un final cu o urma de dezamagire in glas. As fi vrut sa-i zic asta, ca vreau sa ma trezesc langa el, dar nu avea rost, l-as fi amagit, nu pot sa-i transmit si lui dezamagirea mea actuala. "Te iubesc" imi sopteste. Nu stiu ce sa-i raspund. Daca zic "si eu" e sec, nu transmit nicio emotie, niciun tremur. Vreau sa-i zic cat de mult il iubesc, dar nu stiu ce cuvinte sa folosesc, ma hotarasc la un "eu mai mult". Rad, rad de cat de copilaresc a putut suna...
Ma uit la ceas, e deja tarziu, ii mai zic un "te iubesc" si inchid. Ma uit in oglinda, zambesc. Da, mereu ma face sa zambesc un "te iubesc" spus din inima.
Ma imbrac si ies, ma duc sa ma vad cu el.