regrete

"Nu, imi faci rau" ii zice ei mutandu-si privirea. Nu poate sa o priveasca in ochi, nu poate. Se abtine sa nu planga, nu vrea sa-i vada lacrimile. Isi infige unghiile in palme, se opreste cand realizeaza ca isi face rau. Insista "pot sa te iau in brate?". Nu, de cateva zile asta e raspunsul. Nu. El e nelinistit, face miscari fara sens, dar nu o priveste in ochi, nu poate. Ea cedeaza, a inteles. Pleaca impreuna, cum plecau inainte, acelasi drum, aceleasi persoane, dar fara inima.
Se opresc, ea vrea sa-i zica ceva. "Chiar nu pot sa te iau in brate?" se simtea teama in glasul ei, ii era frica de raspuns. A lasat-o. L-a strans in brate, cea mai scurta imbratisare de pana acum. Parca era un film, isi aducea aminte cum erau inainte imbratisarile, cum o saruta si cum o strangea la piept atat de tare incat scotea tipete de durere.
A oprit acea scurta imbratisare cu o mana, prea mult, a suportat prea mult.
"Ai grija de tine", "mereu am" ii raspunde incet, nu crede ca a auzit.
A zis ca nu mai plange, dar o lacrima tot a scapat.