Desi mai simt vinul si candoarea ta in mine,incerc sa ma echilibrez incetul cu incetul. Suntem total impresurati de intuneric si de ceata. Incep sa-mi imaginez ca ma aflu in pantecul matern - unde timpul si gandirea nu exista. Aceasta capitala a Infernului ma sufoca.
Tot ce spui incepe sa nu mai aibe sens. Camera se invarte, tu in continuare iti plimbi degetele pe fragezimea pielii mele. In aer se amesteca un puternic miros de tutun si alcool cu urme vagi de sudoare, conturand extazul nostru de seara trecuta. Ne-am ridicat amandoi si cu gesturi stangace, ineficiente si incurcate din cauza ametelii, plutind...avand capul plin de fum, ne incurcam in maneci, nasturi si fermoare. Te-ai apropiat de mine, m-ai luat in brate si mi-ai soptit cateva cuvinte. Niciodata in viata nu m-am dezmeticit atat de rapid.
Te-am sarutat pe frunte si am inchis usa.
Doi nu a fost niciodata un numar.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu