Era o frumusete! O figura clasica incadrata de niste plete mari negre. O frunte mare si senina, niste ochi mari, la aceste ferestre ale sufletului se vedea ca cineva este inauntru, un zambet lung si adanc melancolic. Avea aerul unui sfant tanar, coborat dintr`o veche icoana, un copil predestinat durerii, pe chipul caruia se vedea scrisul unor chinuri viitoare.
-Ma recomand Mihail Eminescu! zise cu o voce blanda tanarul. Eu caut colo`n rasarit, si caut cu sufletul dus, caci tu, in suflet m`ai rapus.
-O, esti frumos cum numa`n vis un inger se arata, zic cu glasul tremurand si privind la chipul bland. Ma dor de crudul tau amor, al pieptului meu coarde, si ochii mari si grei ma dor, privirea ta ma arde!
-Cu perdelele lasate, hai sa sezi la masa mea de brad, focul palpaind in soba, iara noi purtati de val.
-Cand ma atingi, eu ma cutremur, tresar la pasul tau cand treci, de`al genei tale gingas tremur, atarna viata mea de veci.
Si asa, ne lasam cuprinsi de farmec, cu a gurii dulci suflari fierbinti.
-Pe fruntea`mi mana sa o luneci, sa ma faci sa`mi ies din minti.
Si asa trecura orele, soptindu`ne cuvinte dluci, doua suflete curate, doua inimi innodate.
Viata`mi pare`o nebunie, sfarsita fara`a fi`nceput, in toata neagra vecinicie o clipa`n brate l`am tinut.
Dar totul e zadarnic, totul este`un vis, de`atunci pornind a lui aripe, s`a dus pe veci norocul meu, reda`mi comoara unei clipe, cu ani de parere de rau!
________________________
toate sunt versuri din opera eminesciana
Un comentariu:
imi amintesc faza:))
Trimiteți un comentariu