Privind inapoi imi dau seama ca toate amintirile pe care candva le pretuiam mai mult decat orice pe lume, incep sa se estompeze. Se sting usor usor, mi se pare o eternitate de cand nu am mai vorbit, desi a trecut doar o luna. "Bai, iti mai aduci aminte ca aici l-ai cunoscut?" , "Stiu locul, dar nu mai stiu cum s-a intampalt...". Totul se sterge. Iau cutia plina de amintiri, cutia trecutului meu. De fiecare data cand aruncam un ochi prin ea, ma apuca instantaneu plansul, de data asta... nu am reusit sa-mi aduc aminte de unde erau majoritatea lucrurilor. Inainte iti puteam reproduce cuvant cu cuvant fiecare discutie, acum am ramas cu vesnica (deja devenita maxima) " tu nu ma intelegi".
Stiu ca te-am inteles atunci, te-am inteles cel mai bine, stiu asta pentru ca ai recunoscut-o. Dar acum, cand vad cum te porti cu cei din jurul tau, cum ti-ai lasat pietenii care tineau la tine... Mon dieu cum te-ai schimbat. Nu mai esti baiatul de care m-am indragostit nebuneste candva, dar... de cine m-am indragostit?
Prea multe randuri ca sa spun ce... ca te-am pierdut prin amintiri, amintiri care dispar pe zi ce trece, curand, foarte curand, nu o sa-mi amintesc cine ai fost si ce ai insemnat; si stii de ce? Pentru ca in final... nu ai insemnat nimic, nu ai stiut sa apreciei niciodata ce ai avut langa tine pana nu l-ai pierdut, drept urmare, pe cat de repede am inceput sa te iubesc, pe atat de repede am inceput sa te uit.
Adieu mon ami.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu